Întrebări frecvente
Toți putem să ne integrăm în societate, toți avem resurse care să ne ajute la nevoie ca să ne atingem scopurile. Se spune că “nu există viață fără probleme, și când acestea nu există, se pare că nu existăm!“. Totuși, sunt situații în care stresul ne dă bătăi de cap mai frecvent sau într-un timp mai prelungit, și atunci, ori nu observăm pe lângă ce trecem , ori ne poticnim în ceva și nu știm de ce și soluțiile odată simple devin greu de ales sau devin nepotrivite.
Rolul psihoterapeutului este de a însoți pe cel care îi cere o mână de ajutor într-un demers prin care se pot descoperi aspecte la prima vedere de nevăzut, sau soluții neașteptate la ceea ce poate părea fără rezolvare.
Vedem lucrurile, avem șansa unei schimbări. Munca cu tine este foarte grea și anevoioasă și merită toată admirația. În acest context, îndrumarea psihologului sau beneficiul unei intervenții terapeutice poate reprezenta o alternativă la soluții deja încercate. Fiecare dintre noi, avem nevoie de determinare să putem căpăta curajul necesar să admitem că avem nevoie de sprijin și în felul acesta să avem șansa unei schimbări spre mai bine.
A merge la ședințe de psihoterapie este o alegere personală. A face psihoterapie este o hotărâre care se poate lua doar de cel ce este conștient de propria viață și își poate asuma responsabilități.
La prima întâlnire vom stabili de comun acord o zi și ora pentru următoarele ședințe care se vor păstra pe durata terapiei. În cazul în care nu puteți ajunge în ziua fixată, va trebui să anunțați cu cel puțin 24 de ore înainte. Întârzierile la ora fixată vor consuma din timpul ședinței dumneavoastră. Respectarea acestei constante, este benefică relației terapeutice.
La începutul terapiei, psihologul stabilește, împreună cu clientul obiectivele terapiei, dar acestea uneori pot fi modificate pe parcurs. În felul acesta, clientul poate evalua singur dacă a intervenit vreo schimbare , dacă este mai putin anxios, mai puțin agresiv, mai puțin depresiv, etc.
- dacă ești mult mai relaxat în ceea ce faci,
- dacă suporți mai ușor situațiile care pentru tine erau frustrante, adică dacă te enervezi mai greu și mai rar;
- dacă ești mai deschis cu cei din jur, și ești mai dispus să recunoști ce se întâmplă cu tine
- dacă s-au îmbunătățit cumva relațiile cu cei apropiați
- dacă incertitudinea și necunoscutul te sperie mai puțin
- dacă reușești să vorbești mai mult despre tine, și să exprimi ce simți
- dacă accepți mai ușor opiniile celor din jur cu preferințele lor
- dacă soluțiile nou găsite de tine par mai creatoare ca ale celorlalți
- dacă ești mai mulțumit în general de viața ta și incertitudinea vieții nu mai o vezi ca pe o greutate
Omul este unic și răspunsurile sale în fața vieții nu pot fi decât individuale și unice. Demersul cunoașterii și înțelegerii vieții interioare este diferit pentru fiecare, așa încât unele persoane își pot deschide sufletul mai repede , altele mai greu.
Astfel, terapia poate varia fie de la un număr minim de 5 – 7 ședințe, fiecare ședință având o durată de 60 de minute, dar pot ajunge și la 20 – 25 de ședințe sau mai mult dacă este nevoie.
Oamenii se simpatizează sau nu de la prima vedere.
Sigur că este indicat să te simți confortabil dar trecând peste asta în același timp este nevoie de competenta ca pacientul sa simtă că alături de terapeut poate parcurge demersul terapeutic. Un bun psihoterapeut este în primul rând empatic, înțelege din perspectiva emoțională clientul său. Trebuie să aibă capacitatea de a asculta fără a pune etichete, fără a categorisi în vreun fel și fără a judeca omul chiar dacă n-ar fi de acord cu acele puncte de vedere. Și pentru ca este bine să poată fi autentic, este nevoie să dețină un grad mare de știință în abilitatea de a comunica pentru a putea ajuta la întărirea alianței terapeutice cu pacientul.
Va trebui să se adapteze la unicitatea fiecărui pacient, sa-l înțeleagă viziunea și să găsească calea potrivită pentru fiecare.