fbpx

Programe speciale

Programe Speciale

„Viața bate filmul” este o expresie care vrea să spună că, oricât de inventivi am fi ca scenariști, viața generează situații de excepție care depășesc imaginația. Organismul uman este capabil de schimbări spectaculoase dacă îl ajuți să-și dorească schimbarea.
În această pagină voi prezenta câteva programe care pot veni cu succes în întâmpinarea nevoilor de modificare spre binele stării de sănătate pentru fiecare. Tehnicile de atingere a corpului pot iniția procese de vindecare subtile într-un mod foarte plăcut. Provocarea exprimarii oricărei trăiri folosind procedee specifice din domeniul artistic este cu siguranță un timp petrecut foarte distractiv și, nu în ultimul rând pot aminti cât de mult este dorită de oricine o siluetă armonioasă la care, chiar se poate ajunge atunci când există dorință.

“ Atingerea poate mângâia sufletul ”

Psihoterapie

Aristotel spunea că “ființa umană nu poate fi scindată în psihic care gândește și corp care trăiește”

Relația minte-corp este importantă în abordarea unei terapii care urmărește bunăstarea pacientului pentru că, a privi ființa umana ca unitate aduce beneficii, mărește șansele de vindecare prin restabilirea echilibrului interior.

Bolile fizice manifestate în corp se exprimă și prin tulburări la nivelul psihicului, la fel cum afecțiunile psihice creează tulburări în câmpul somatic, producând simptome corporale. Asa se explică că în urma unui eveniment neplăcut pe care îl traversam, pot apărea tulburări fizice, care fac viata un chin și nu pot fi identificate prin analize medicale.Toate experiențele prin care trece omul rămân stocate în memoria lui energetică. Un accident, un eșec pot să nu fie resimțite întotdeauna pe moment. Șocul însă, se înscrie în țesuturi. Sistemul nostru nervos este cel ce oferă organismului posibilitatea de a se regla, de a acţiona adecvat şi rapid în condițiile schimbărilor mediului ambiant, asigurând integritatea lui structurală şi funcţională.

Programul “Atingerea poate mângâia sufletul”, este o metodă de evaluare și corecție, o stimulare a procesului de auto-vindecare a corpului prin susținerea mecanismului individual de însănătoșire naturală.

Este folosită tehnica unei atingeri blânde a corpului, ce datorită memoriei țesutului viu, permite eliminarea de restricții la nivel fizic dar și eliberări semnificative de natură somato-emoțională. Procedura ajută îmbunătățirea funcționării sistemului nervos central și restaurarea unui nivel optim de funcționare a acestuia. Prin terapie, corpul recapătă mobilitatea dinaintea formării blocajelor generate de traume, evenimente, emoții puternice, dar se eliberează și de stările de anxietate și depresie, îmbunatățind somnul și toate celelalte funcții ale organismului.

 

„Ascultă-ți emoțiile”

Hipnoterapie

Este o metodă de lucru în domeniul sănătății mentale ce presupune utilizarea artei în scop terapeutic sau re-educativ. Terapia prin artă are ca principiu de la care pleacă – Creativitatea – Nu este importantă inclinația către arta respectivă, nu este nevoie de talent, nu contează măiestria de a exprima, dar conținutul este esențial.

În contextul terapiei, arta îndeplinește mai multe funcționalități în scopul îmbunătățirii stării de bine fizic, mental și emoțional:

  1. oferă posibilitatea comunicării și diagnosticării prin artă, terapeutul putând să identifice şi să interpreteze datele din perspectiva psihologică
  2. experienţele şi trăirile pot fi schimbate, remodelate într-un spaţiu estetic, având posibilitatea ca istoria personală de viata să poată fi evaluată și amplificată din unele perspective
  3. dezvoltă capacităţile de exprimare verbală şi non-verbală a dorinţelor, trăirilor, sentimentelor
  4. reușește să spargă blocaje emoţionale
  5. ajută la perfecţionarea capacităţii de autocunoaştere şi auto-acceptare
  6. contribuie la creşterea stimei de sine şi a încrederii în propriile forțe
  7. este un instrument de învățare ce dezvoltă valori morale și spirituale
  8. dezvoltă simțul estetic, al echilibrului și armoniei
  9. înlesnește eliberarea de tensiuni, anxietate acumulată, stres, frustrări şi sentimente negative
  10. oferă şanse mai mari de integrare socială.

Art-terapia, o formă de hipnoză

HipnozaÎn manifestarea artistică, ca și în hipnoză, dispar tiparele rigide de gândire și comportamente și sunt înlocuite de sugestii directe și indirecte, sunt integrate intervenții paradoxale si tehnici confuzive, legături duble sau negații multiple.

 

Pornind de la limbaj, prin diverse modalități, apoi și cu ajutorul muzicii, picturii, teatrului, etc., se produce o disociere de context, ca în final aceasta să producă modificări, restructurări prin metafore. Limbajului artistic este de fapt un principiu general în psihoterapie pentru că ajunge cel mai ușor în lumea interioară a pacientului, în inconștient, acolo unde persoana nu poate ajunge singură și fără ajutor. 

Scopul tehnicilor creativ-expresive este unul terapeutic, fiindcă este capabil să depășească barierele unei comunicări greoaie între pacient și terapeut. Produsul artistic nu are un scop în sine, ci este considerat un mijloc, un pretext terapeutic destinat efortului schimbării.

Acesta este un procedeu sigur se autocunoaștere și totodată de dezvoltare personală pentru că pune în valoare resurse personale negândite și nebănuite de cel care se va lăsa în voia stării de relaxare. Vocea inconștientului va aduce la suprafață fără niciun efort resimțit tot ceea ce este necesar în favoarea scopului propus în  terapie.

Creierul generează imaginii vizuale, făcând ca stimulii percepuți să fie procesați în paralel la nivel inconștient și totodată să reprezinte obiectele vizuale, într-o imagine care este mult mai mult decât o simpla “fotografie.”  Carl Jung dădea o definiție imaginii care se poate face cu referire și la procesul hipnozei: “O imagine este o expresie condensată a situației psihice ca întreg. Imaginile pot fi privite ca expresie a unui proces.”.

Slăbește prin puterea minții

Slabit

O metodă non-chirurgicală, noninvazivă ce creează oportunitate să poți obține greutatea și forma dorita a corpului!

Este o tehnică ce elimină dorinţa de a mânca obsesiv-compulsiv și aduce controlul asupra corpului într-un mod natural . 

Majoritatea dietelor nu funcționează. Cu unele reușești să slăbești câteva kilograme, dar inevitabil se ajunge la reîngrășare și poți ajunge într-o stare mai gravă decât cea de la care se pornește. Cu dietele mai bune se poate slabi, dar numai până într-un punct.

Secretul este unul singur: orice efort poate fi făcut cu voință și ca orice act volitiv conștient este limitat în timp. Dacă dorești într-adevăr rezultate persistente, motivația interioară este bagheta magică din exercițiul ajutat de hipnoză, singura cale de a ajunge la inconștientul liber, imprevizibil și creativ.

Acest demers poate avea rezultate excelente cu condiția înțelegerii și acceptării faptului că este o dorință asumată.

Participă la un program special de terapie. Programează-te!

CONTACT

Ai o întrebare pentru mine sau vrei să afli mai multe informații? Folosește cu încredere formularul de contact alăturat pentru a mă contacta.





Sună pentru programare!